23 aprilie 2013

Conferinta regionala organizata de APCA: “Autismul din perspectiva multipla: parinte, specialist, cadru didactic si comunitate locala”

APCA - Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, în colaborare cu Şcoala Specială Nr. 2  "C-tin Pufan" Galaţi, organizează, sâmbătă - 27 aprilie 2013, prima conferinţă centrată pe problematica autismului. Grupul ţintă e constituit din părinţi, medici de familie pediatri, psihologi, terapeuţi, logopezi, cadre didactice din învăţământul de masă şi învăţământul special, voluntari, reprezentanţi ai insituţiilor locale implicate în această sferă de activitate, presa. 
Conferinţa se va desfăşura pe parcursul unei zile întregi (9.00 - 18.00) şi va cuprinde prezentări numeroase, pe subiecte diferite  care acoperă toate ariile acestei problematici, privite din perspectivă multiplă: cea de părinte, specialist/ terapeut, cadru didactic, autorităţi publice şi comunitate locală. Fiecare prezentare  va dura maxim 20 de minute.  După prezentarea subiectelor proprii, specialiştii din Bucureşti vor putea răspunde întrebărilor din public (maxim 10 minute alocate).

Părinţii şi voluntarii din APCA Galaţi, precum şi colaboratorii asociaţiei noastre vor avea acces gratuit în cadrul conferinţei, cu menţiunea căa trebuie făcută rezervare în timp util, pe adresa special creatăa pentru înscrieri (conferinta.apca.galati@gmail.com). 

Pentru alte persoane interesate, există un număr de 100 de locuri disponibile, iar înscrierile se pot face după cum urmeazăa:
- Pe adresa destinată înscrierilor (conferinta.apca.galati@gmail.com) se vor trimite următoarele date: Nume/ prenume, calitate (terapeut, psiholog, cadru didactic etc.), număr de telefon de contact. După confirmarea înscrierii, în ziua susţinerii evenimentului, se va achita o taxă de participare de 30 de lei/ persoană (în taxă e inclusă mapa conferinţei, gustăarile de pe tot parcursul zilei, cafea, apă etc.). Vom trimite confirmare de participare în limita locurilor disponibile, de aceea vă rugăm ca şi rezervarea dvs. pentru conferinţă să fie una fermă.
- Părinţii copiilor cu autism pot beneficia de participare gratuită, cu menţiunea că trebuie să trimită la aceeaşi adresă rezervată înscrierilor (conferinta.apca.galati@gmail.com acte doveditoare în acest sens (Nume/ prenume părinte, copie certificat de naştere copil, copie diagnostic).

NOU: Vă puteţi înscrie la conferinţă apelând numărul 0742.775.539.

 
Programul conferinţei, lectori şi subiectele abordate:

Primirea invitaţilor: 8.30 - 9.00

  • 9.00 - 9.20 - Nicoleta Lupoae - Preşedinte APCA Galaţi - Cuvânt introductiv: Necesitatea conştientizării problematicii autismului (creşterea alarmantă a incidenţei, lipsa informaţiilor pertinente şi numărul insuficent de specialişti din România/ Galaţi, servicii insuficient dezvoltate, dar şi  alternative existente pentru părinţi, necesitatea unei bune colaborări între toţi factorii implicaţi: familie, ONG, medici, specialişti, cadre didactice, autorităţi publice, comunitate locală/ părintele – coterapeut etc.)
  •  9.20 - 9.50 - Adriana Pricob (Bucureşti) - Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Importanţa unei diagnosticări precoce în TSA (tulburări din spectrul autist)"
  • 9.50 – 10.20 - Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) - Analist comportamental acreditat internaţional BCBA “Evaluarea persoanelor cu TSA (tulburări din spectrul autist)". 
  • 10.20 – 10.50 - Adriana Pricob (Bucureşti) - Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Analiza aplicată a comportamentului (terapia ABA), principii generale şi tehnici de lucru“
  • 10.50 – 11.20Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) - Analist comportamental acreditat internaţional BCBA ”Factori care influenţează calitatea terapiei ABA”
  • 11.20 – 11.40Maricela Câmpean - Medic specialist NPI: “Diagnostic şi medicaţia indicată în TSA“


  Pauză 11.40 – 12.10

  • 12.10 – 12.30 - Prof. învăţămaât preşcolar Tania Mărgineanu: “Integrarea copilului cu TSA în învăţământul de masă"
  • 12.30 – 13.00 - Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) - Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Perspective pentru adolescentul/ adultul cu autism”
  • 13.00 – 13.30 - Adriana Pricob (Bucureşti) - Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Analiza funcţională a comportamentelor-problemă”
  • 13.30 – 14.00 - Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) - Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Intervenţii comportamentale în cadrul clasei de elevi”
  • 14.00 – 14.30 - Adriana Pricob (Bucureşti) - Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Importanţa programelor individualizate de lucru”

Pauză14.30- 15.00
  • 15.00 – 15.20 - Gina Seria – psiholog: “Necesitatea intervenţiei logopedice. Când începem şi ce putem face”
  • 15.20 - 15.50 - Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) - Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Cum motivaă copilul să lucreze cu noi – importanţa relaţiei copil – terapeut”
  • 15.50 – 16.20 - Adriana Pricob (Bucureşti) - Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Abordarea ecletică – cum să ne bazăm deciziile pe evidenţe ştiinţifice”
  • 16.20 – 16.40 - Adriana Sîrbu – psiholog: “Importanţa consilierii părinţilor copilului cu TSA”
  • 16.40 – 17.00 - Nicoleta Lupoae – preşedinte APCA Galaţi – “Prezentarea activităţii APCA Galaţi, realizări şi proiecte de viitor”.
  • 17.00 - 17.20 – Psiholog Mioara Chirică: “Servicii pentru copiii cu TSA existente la nivelul oraşului Galaţi“.
  • 17. 20 – 18.00 -  Concluzii, propuneri, întrebări din partea presei.
Se oferă diplome de participare, mapa conferinţei, pe parcursul zilei fiind asigurate gustările din timpul pauzelor, cafea, apă etc. NU se oferă credite.
Locul desfăşurării Conferinţei: Sala de evenimente a Şcolii Speciale Nr. 2 "C-tin Pufan" (str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 - Galaţi )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !