27 ianuarie 2014

DONEAZA - Ajutorul tau CONTEAZA!

Ne bucurăm să îi anunțăm pe susținătorii noștri fideli că demarăm campania anuală "DONEAZĂ - Ajutorul tău CONTEAZĂ!"! 
Vă invităm să îi cunoașteți (dacă nu îi știți deja) pe câțiva dintre cei peste peste 60 din asociația noastră, copii care formează în prezent marea noastră "familie" din Asociația de Sprijin pentru Părinti și Copiii cu Autism Galați. Spre ei se îndreaptă ajutorul dumneavoastră, lor le dați o șansă spre recuperarea prin terapiile pe care părinții nu și le permit financiar.

Astfel, cu ajutorul prevederii 2%, APCA oferă sprijin direct unui număr de 25 de copii, pentru susținerea terapiilor intensive de recuperare și în mediul de acasă, pe lângă toate celelalte proiecte aflate în derulare la sediul nostru sau ale colaboratorilor noștri, de care beneficiază toți cei peste 60  de copiii înscriși în organizația noastră. 

Astfel, cu ajutorul APCA si mai ales prin implicarea directa a parintilor celor 25 de copii, in campania 2% de anul trecut, acestia vor beneficia in 2014, de terapie intensiva, alaturi de echipe individuale de terapeuti  si in mediul de acasa al copilului. Pentru aceasta realizare , gandurile noastre de recunostinta se indreapta catre cei care,  anul trecut au ales sa directioneze 2 % , catre acest copii speciali din asociatia noastra .

Prin aceasta modalitate de SPRIJIN, iată că APCA va face încă un pas MARE înainte, suplimentând considerabil orele de terapie ABA de care beneficiază copiii la sediu, cu un număr important de ore și în mediul de acasă al copiilor, pentru a acoperi astfel nevoia unui ritm intensiv de lucru si a le mari sansele catre o recuperare cat mai completa.

Cunoaşte-i pe câţiva dintre copiii părinţilor înscrişi în asociaţia noastră,  află-le poveştile spuse de mamele lor şi vezi spre care dintre ei se poate îndrepta ajutorul tău cât de mic. Ai posibilitatea să direcţionezi 2 % din impozitul anual pe venit către unul dintre ei, dar in acelasi timp si catre asociaţia noastră, pentru a-i sprijini pe ei şi pe toţi  ceilalţi, fără să alegi un copil anume.

Dacă nu îi poţi susţine financiar, atunci te poţi implica în campania 2 % de anul acesta ca voluntar. Noi oricum te aşteptăm la activităţile noastre ca să-i cunoşti şi personal si de ce nu, devenind unul dintre terapeuții sau prietenii copiilor speciali din APCA Galați!

Află aici Povestea lui Robert !

26 ianuarie 2014

”Autismul ne va umbri toată viața”

"Îngeraşul nostru, Robert, a trecut prin momente dificile, încă din ziua naşterii. Pentru mine, o mamă tânără, a fost crunt să-mi văd copilul, mult aşteptat şi dorit, într-un incubator. Dar am trecut de perioada aceea şi am început să ne bucurăm de prezenţa lui în viaţa noastră.

Eram fericiţi când îl vedeam cum creşte, chiar dacă micul lui corp se lupta cu o infecţie urinară puternică luată din maternitate. După multe tratamente şi investigaţii, am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să scăpăm de această infecţie. Bucuria a fost mare şi nu ne mai gândeam nicio clipă că aceasta va fi umbrită de o altă problemă la fel de gravă, dar care ne va urmări toată viaţa.
Chiar dacă observam că Robert nu făcea anumite lucruri, gesturi, sunete pe care în mod normal un copil trebuia să le facă la vârsta de 8 luni, chiar dacă sufletul şi inima îmi spuneau că ceva nu e în regula, eu aşteptam şi îmi spuneam mereu: ”O să facă…, o să fie bine…”. Dar nu a fost.

Chiar şi în momentul acesta, când scriu aceste rânduri, cu inima tremurândă şi cu lacrimi în ochi, regret amarnic că nu mi-am ascultat vocea interioară, pentru că acum ştiu că inima unei mame nu se înşală nicicând. De-aş fi ştiut şi atunci! Abia după vârsta de 1 an, când a fost răcit, am ajuns la un medic foarte bun care, văzându-l că nu are echilibru nici măcar să stea în şezut, m-a îndrumat către un medic neuropsihiatru care ne-a dat primul diagnostic de “întârziere psihomotorie”. Şi de aici începe practic lupta noastră pentru Robert. Bineînţeles că am început şedinţele de kinetoterapie. La medicul neuropsihiatru am continuat să mergem, am continuat tratamentul prescris, dar progresele lui Robert erau slabe. Pe lângă aceste probleme mai trebuia să luptăm şi cu starea lui bolnăvicioasă.

A trebuit să treacă prin operaţii de fimoză, hernie inghinală, polipi, printr-o alergie care ne dă bătăi de cap şi în ziua de astăzi şi bineînţeles răceli ca toţi copiii. Timpul trecea, iar eu simţeam că nu fac nimic pentru copilaşul meu, eram îngrijorată mai ales că vedeam anumite gesturi pe care le făcea Robert, care mai târziu, când mi-am luat inima în dinţi şi am ajuns la Bucureşti, am înţeles că se numesc stereotipii şi că fac parte din spectrul autist.

O altă lovitură avea să vină pentru noi, un al doilea diagnostic: ”autism infantil” dat după o internare în care lui Robert i s-au făcut investigaţii.
Inima mea a fost străpunsă atunci când doamna doctor mi-a spus: ”Da. Este autism.”  Şi din acel moment am crezut că mă prăbuşesc, intram într-o lume nouă, pe care nu o cunoşteam. Nu ştiam ce să fac şi unde să merg. După puţin timp, m-am adunat şi am încercat să mă interesez cât mai mult despre autism, dar mai ales despre terapia pe care o poate urma copilul meu. Cu ajutorul unor mame care şi ele trec prin aceeaşi dramă ca şi mine, am reuşit să ies din ceaţă, am găsit un terapeut bun, care mă ajută.

Deoarece puterea noastră financiară este slabă, mă rog zilnic la Dumnezeu să reuşim să continuăm terapia lui Robert, care după atâta timp a început să dea roade.

Dacă vreţi să-l ajutaţi pe Robert, puteţi dona o sumă de bani sau direcţiona cei 2% din impozitul anual pe venit completând formularul 230 către “Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi”, pentru
Cristea Robert, în subcontul RO60 BTRL RONCRT00 G118 221B  – Banca Transilvania, Sucursala Galaţi.

Pentru alte informaţii şi datele necesare completării formularului 230 ne puteti trimite email la angy171@yahoo.com sau puteţi suna la nr de telefon 0753071075. Vă mulţumim din suflet! "
Semnat Angela Cristea, mama lui Robert.

20 ianuarie 2014

" Pagini catre suflet " - Un targ de carte mai "special"

     Cu mare drag, anuntam un eveniment aparte , organizat pentru copiii cu autism din APCA Galati, artizani ai acestui proiect fiind aceiasi OAMENI frumosi de la FasTracKids Galati.

     “Pagini catre suflet ” reprezinta o initiativa deosebita , prin intermediul careia sunteti invitati spre cunoastere si autocunoastere, in cadrul unui targ de carte mai “special”. 

      Astfel, timp de 2 saptamani, intre 20 ianuarie – 1 februarie 2014, veti avea acces la o colectie impresionanta , formata din peste 200 de carti pretioase, de toate genurile, donate in scop caritabil pentru realizarea acestui proiect.

      Tot ce trebuie sa faceti , este sa veniti la expozitie si sa rasfoiti “pagini catre suflet” , sa va alegeti o carte , in schimbul acesteia facand doar o minima donatie, catre copiii cu autism din APCA Galati. 

    Micutii nostri va vor multumi la randul lor, lasandu-va drept amintire un semn de carte personalizat , cu numele fiecarui copil din asociatie si realizat chiar de manutele lor. Asta pentru ca vrem sa descoperiti, pe masura ce veti rasfoi cartea, sentimentul ca paginilie ei , v-au adus aproape de sufletul unui copil special.

     Asadar, va asteptam sa ne fiti alaturi, la expozitia “ Pagini catre suflet”, incepand de luni, 20 ianuarie 2014, in fiecare zi, intre 10.00 – 19.00, la sediul FasTracKids Galati , situat. Pe Str. Col. Nicolae Holban (fosta Culturii) nr. 10 bis, Galati.

    Cu siguranta veti fi extrem de incantati de aceasta initiativa iar noua nu ne ramane decat sa va multumim anticipat pentru tot sprijinul acordat.

19 ianuarie 2014

"Lectii despre autism" - Cursuri GRATUITE pentru parintii copiilor cu TSA

     

      Asa cum va spuneam,  suntem onorati sa anuntam ca APCA va fi partener si gazda a proiectului " LECTII DESPRE AUTISM "- un proiect national de informare a parintilor copiilor cu autism despre modalitati de stimulare adecvata a copiilor lor , initiat de Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism - AITA- ( Bucuresti)  si desfasurat cu sprijinul sponsorului Raiffeisen Bank.

  Inscrierile la cursurile GRATUITE de la Galati au inceput deja, acestea urmand a fi sustinute  de catre specialistii AITA : Daniela Martinescu si Andreea Matauan, psihologi cu experienta in terapia si recuperarea copiilor cu autism, pe parcursul a 2 zile la Galati, astfel:

     - Vineri 28 februarie 2014, intre 16.00-20.00 si 
     - Sambata - 01 Martie 2014, intre 9.00-17.00.


     Caravana “Lectii despre autism” va avea 5 opriri pe intreg teritoriul tarii, intre noiembrie 2013 – aprilie 2014 si zonele unde vor fi sustinute cursurile gratuite pentru parinti sunt: Valcea, Galati, Sibiu, Craiova si Ploiesti.


Tematica pentru cursuri este urmatoarea:




  • Ce este ABA? Ce este autismul?
  • Discrete trial in ABA.
  • Promptul.
  • Generalizarea – importanta continuarii neintrerupte a terapiei.
  • Analiza functionala a comportamentelor
  • Recompensa. Pedeapsa. Extinctie.
  • Crearea comportamentelor noi: modelarea, inlantuirea, imitarea.
  • Comunicare si limbaj in autism
  • Verbal Behavior
  • Autonomie personala.
  • Siguranta copilului cu autism.




       Teoria prezentata va fi completata de exercitii demonstrative, activitati practice si inregistrari video. 
Se acorda suport de curs si
 diploma de participare. Nu se acorda credite.

Informatii si inscrieri: asociatia.aita@yahoo.com, 0753 055852, de luni pana vineri intre orele 09.00 -18.00 
sau la tel. 0752675454 - Nicoleta Lupoae - Presedinte APCA Galati.
In functie de numarul inscrierilor vom reveni si cu locatia exacta a desfasurarii cursurilor.

Va multumim si va asteptam in numar cat mai mare la curs !

6 ianuarie 2014

RAPORTUL DE ACTIVITATE APCA PENTRU ANUL 2013 !!!

Cu bucurie dar si ganduri de recunostinta, va prezentam cu mandrie RAPORTUL DE ACTIVITATE APCA PENTRU ANUL 2013 !!!

Toate realizarile de mai jos au fost posibile prin eforturi colective deosebite , voluntare, depuse de parintii inscrisi in APCA Galati , cu sprijinul colaboratorilor, partenerilor si sustinatorilor cauzei noastre.
Insa dincolo de toate acestea, asociatia si copiii cu autism din cadrul ei , au mare nevoie in continuare, de foarte mult sprijin din exterior, autoritati publice si comunitate locala deopotriva, pentru ca toate aceste realizari sa se concretizeze pe termen lung intr-un numar cat mai mare de copii cu autism recuperati si integrati real in societate.

- Februarie 2013 – Workshop cu un analist comportamental acreditat international BCBA ( Alexandra Comarniceanu ) - "Factori ce influenţează calitatea terapiei ABA sau cum să ajungem la o recuperare cât mai completă". Initiate in 2012 pentru prima data la Galati , APCA a continuat si in 2013 organizarea de cursuri si workshop-uri sustinute de specialisti acreditati internationali BCBA ( Behavior Analyst Certification Board ) – singura certificare recunoscuta in terapia ABA, terapie care in urma studiilor efectuate si validate stiintific, duce la cele mai bune rezultate in recuperarea copiilor cu autism.
- Februarie 2013 – „ Cluburile vesele la APCA Galati –Voluntar pentru copiii cu autism”. În cadrul acestui proiect, copiii cu autism din APCA beneficiaza de ore gratuite de stimulare prin joc şi mişcare, prin arta vizuală şi alte terapii complementare, desfăşurate la sediul asociaţiei alaturi de voluntari.
- Februarie 2013 – "Despre autism" la Expres TV
- Februarie 2013 – Campania „ 10 motive ca sa directionezi 2 % catre un copil cu autism”
- Martie 2013 – Cu sprijinul Bibliotecii Judetene „ V.A Urechia” , au fost organizate 3 workshop-uri despre autism, gratuite pentru voluntari, parinti si cadre didactice , desfasurate pe parcursul a 3 saptamani consecutive. Scopul acestora a fost familiarizarea părinţilor şi voluntarilor cu metodele de intervenţie (terapia ABA, logopedie, art-terapie), activităţile şi programele de terapie, care se aplică în procesul de recuperare şi integrare a copilului cu autism.
- Aprilie 2013 – „ Albastrul este culoarea mea „ – Eveniment organizat cu ocazia Zilei de 2 Aprilie – Ziua Mondiala a Constientizarii Autismului, desfasurat cu sprijinul Scolii Speciale „ C-tin Pufan”, la care au participat peste 100 de persoane.
- Aprilie 2013 – " Daisy - terapeuta cu blanita"- s-a demarat proiectul prin care copiii cu autism din APCA beneficiaza de terapie asistata de animale, alaturi de un labrador special antrenat in acest sens.
- Aprilie 2013 – initierea primelor ore gratuite de inot pentru copiii din asociatie, cu sprijinul reprezentantilor Clubului Sportiv „ Vointa”
- In luna aprilie , luna constientizarii autismului, pentru al doilea an consecutiv, cu sprijinul Centrului Cultural „ Dunarea de Jos” Galati si al Teatrului Muzical „ Nae Leonard”, a avut loc spectacolul caritabil „ Zambet de Copil ” , sustinut pentru copiii cu autism din APCA. In urma acestui eveniment, am reusit sa dotam corespunzator o sala de terapie ABA cu mobilier si materiale specifice acestei terapii. In acest sens , APCA s-a bucurat de sprijinul Scolii Speciale „ C-tin Pufan” , insitutie care din 2012 , cu acordul Consiliului Judetului Galati, ne-a pus la dispozitie 2 sali de clasa pentru desfasurarea diferitelor activitati cu copiii
- 27 Aprilie 2013 – APCA a organizat prima Conferinta Regionala centrata pe acest subiect la Galati: „Autismul din perspectiva multipla : parinte, specialist, cadru didactic si comunitate locala”. La conferinţă a participat şi unul dintre puţinii analişti comportamentali acreditaţi internaţional BCBA din România, Alexandra Comărniceanu şi un altul în curs de acreditare, Adriana Pricob, precum şi dr. Maricela Câmpean, medic specialist neuropsihiatru la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi. De asemenea , în cadrul conferinţei , au mai fost sustinute subiecte de catre psihologi din cadrul DGASPC Galati şi cadre didactice din învăţământul preşcolar de masă din judeţul nostru.
- 19 Mai 2013 - "Jazz de Grammy pentru copiii cu autism din APCA Galati" - în cadrul Festivalului Muzical Internaţional „Leonard”, graţie organizatorilor concertului din data de 19 mai, Teatrul Muzical "Nae Leonard" şi Centrul Cultural "Dunărea de Jos", şi a partenerilor lor, Clubul Rotary "Dunărea de Jos", Rotary "Donaris" şi Asociaţia Masa Rotundă 21, o parte din fondurile colectate din vânzarea biletelor au ajuns la asociaţia noastră.
- 25 Mai 2013 – Workshop „ Terapia 3 C – Recuperarea psihomotorie a copiilor cu dizabilitati „
- Incepand cu luna mai 2013, avand sprijinul Liceului CFR Galati , insitutie ce ne-a pus la dispozitie sala de sport , pentru prima data in Galati, copiii cu autism din APCA , beneficiaza 3 zile pe saptamana si de Terapia 3 C ( Coordonare- Constinetizare- Concentrare). Aceasta este o terapie destul de nouă, creată chiar de un român si care a fost premiata in anul 2012 de canadieni, in cadrul unui festival international dedicat persoanelor cu autism . Prin intermediul Terapiei 3 C se realizează si o recuperare psihomotrică a copiilor cu tulburări de spectru autist , acest gen de terapie putand fi aplicata doar intr-o sala de sport si numai cu materiale specifice . Pentru implementarea acestei terapii la Galati, aceste materiale au fost achizitionate in urma eforturilor colective de autofinantare APCA.
- 3 Iunie 2013 – Spectacol tematic sustinut cu ocazia zilei de 1 Iunie, cu donatie de jucarii educative , inititulat : „ Magie intr-o jucarie”, desfasurat la Scoala Speciala Nr. 2 „ C-tin Pufan” Galati, in colaborare cu Scoala Gimnaziala Nr. 17 Galati .
- Incepand cu luna iulie 2013, tot in urma acestor eforturi voluntare depuse de echipa APCA , asociatia are si primul angajat cu norma intreaga, psiholog /terapeut ABA. Astfel , copiii cu autism inscrisi in APCA au inceput sa beneficieze de evaluari gratuite , precum si de un numar constant de ore de terapie ABA, tot gratuite pentru parinti, insa acestea sunt inca destul de putine in comparatie cu nevoile reale ale copiilor cu TSA. Tocmai din acest motiv, subliniam mai sus faptul ca asociatia are mare nevoie in continuare, de foarte mult sprijin din exterior, autoritati publice si comunitate locala deopotriva, in afara de tot ceea ce se realizeaza prin implicarea si munca voluntara , depusa de achipa APCA Galati.
- 27 septembrie 2013 – Curs de formare continua , organizat in premiera la Galati ( cu durata de 6 luni ), acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania , pentru coordonatorii de programe ABA : „Implementarea si coordonarea planului de interventie in TSA”. Acest curs este organizat de APCA in colaborare cu parteneri din Bucuresti ai organizatiei noastre, ATCA - Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata , aceasta colaborare fiind inceputa inca din anul 2012.
- 28-29 septembrie 2013 – Workshop: „TEHNICI DE BLOCARE A COMPORTAMENTELOR-PROBLEMA IN TERAPIA COPILULUI CU TSA. DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE DETECTARE A INTENTIEI MISCARII” – organizat de APCA in colaborare cu Asociatia de Analiza Aplicata a Comportamentului (ACUM ) si clubul WULIN Craiova. Workshopul a fost organizat tot in premiera la Galati, ca raspuns la nevoia terapeutilor si a celor care interactioneaza cu copiii care dezvolta comportamente problematice de a-i ajuta pe acestia sa realizeze comenzi fizice a caror ghidare necesita effort fizic din partea terapeutilor.
- 1 octombrie 2013 - este amenajata corespunzator si cea de-a doua sala pentru terapia copiilor cu TSA inscrisi in APCA Galati, sediul asociatiei reorganizandu-se la etajul 3 , in aceeasi insitutie ( Scoala Speciala „ C-tin Pufan”). Astfel, parinti si voluntari deopotriva, au reusit IMPREUNA sa de contur unui loc atat de cald si plin de speranta , pentru parintii si copiii din organizatia noastra...
- 12 octombrie 2013 – are loc prima intalnire dintr-o serie de sesiuni de informare si schimb de exeperienta intre terapeutii copiilor cu TSA ( inclusiv parinti), intalniri ce vor fi organizate in mod constant sambata la sediul APCA. Astfel,se vor aborda diverse teme, exerciţii practice, pentru a construi o importantă colaborare pe termen lung între terapeuţi şi părinţii copiilor cu autism.
- 2 noiembrie 2013 – ”Joaca inspira dezvoltare” - workshop organizat in premiera la Galati, dedicat tehnicilor de terapie pentru copiii cu TSA, pe modelul Programului Son-Rise
- Noiembrie 2013 – „ Toti copiii sunt FasTracKids !” – proiect educational deosebit de important , pentru toti copiii cu TSA inscrisi in APCA, dezvoltat în colaborare și cu sprijinul echipei minunate de la FasTracKids Galați. Incepând din noiembrie, în primele două săptămâni din lunile următoare, zilnic, toți copiii speciali din APCA Galați vor beneficia GRATUIT de modulele extraordinare ale FasTracKids! Grupele vor fi formate din cate 6 copii, astfel încât rezultatele să fie notabile în evoluția fiecărui copil în parte. Prin specificitatea programului Fastrackids, copiii din APCA vor beneficia de activități cu totul și cu totul deosebite, pe care nu le-am fi putut simula nicaieri. Asta deoarece Fastrackids este un program de educație complementară care deține supremația mondială la această categorie. De aceea, nu ne îndoim că, după întâlnirile cu instructorii, copiii noștri speciali vor face pași importanți în procesul de recuperare și integrare.
- 22 noiembrie 2013 – „ Daruieste si vei castiga !” – workshop aproape „ gratuit”, despre vanzari, marketing, comunicare , la care participarea se face pe baza de donatii/cadouri pentru copiii inscrisi in APCA Galati, gratie partenerilor : Seven Cafe Cinema, Music Light Profesional, Iqb Trainer.
- 23 Noiembrie 2013 - „ Dream Art Contest” - un eveniment surpriza la APCA , desfasurat in colaborare cu unul dintre „ ambasadorii” concursului organizat de Toyota Motor Corporation, pentru a descoperi talente printre copiii indragostiti de desen. " Decoleaza spre viitor cu Toyota" a fost titlul concursului desfasurat la APCA, la care au participat copii "speciali" talentati din asociatia noastra si carora li s-au alaturat si alti micuti, dornici sa-si puna visul pe hartie. Speram ca printre aceste desene, va fi si unul realizat de un copil cu autism, care sa ajunga in faza finala din Japonia, pentru a demonstra ca acesti copii sunt cu adevarat speciali.
- 30 Noimebrie 2013 - Workshop de logopedie : „ Elemente de baza in recuperarea limbajului la copii” – sustinut de psihoterapeut/formator Gina Seria si adresat specialiștilor, părinților , terapeuților care lucrează cu copii cu întârzieri în dezvoltarea vorbirii, TSA sau cu alte tulburări.
- Incepand cu luna noiembrie 2013, am completat echipa APCA si cu cel de-al treilea terapeut, avand in vedere numarul din ce in ce mai mare de familii care vin catre organizatia noastra, din intreg judetul Galati.
- 5 decembrie 2013 – „ Milostenia prin ochi de copil” – Proiect derulat in cadrul unui parteneriat dintre APCA si Colegiul National Pedagogic „ Costache Negri”, avand ca obiectiv o mai buna constientizare a autismului, inclusiv in randul altor copii de varsta scolara.
- 6 decembrie 2013 – „ Doneaza un zambet copiilor sarmani”- actiune derulata in colaborare cu Societatea Studentilor Medicinisti Galati , prin intermediul careia Mos Nicolae „ a poposit” si la copiii speciali din APCA Galati.
- 16 decembrie 2013 – „ Stelute de Zapada” – Spectacol de Craciun organizat si in scop caritabil pentru APCA - Astfel, micute "stelute de zapada" in pasi de balet si muzica usoara, au " plutit" pe scena Teatrului Muzical " Nae Leonard" Galati, pentru toti copiii cu autism din APCA, gratie colaboratorilor si prietenilor nostri dragi de la Centrul Cultural " Dunarea de Jos Galati".
- 18 decembrie 2013 – „ Nu suntem indiferenti !” – Proiect APCA & Scoala Gimnaziala Nr. 17 – Step by Step - Galati ( colaboratori APCA inca din vara acestui an, cand ne-au adus " magie intr-o jucarie"). Copiii acestia desosebiti, au fost extrem de emotionati si nerabdatori sa daruiasca ceea ce au pregatit cu drag pentru copiii nostri speciali din APCA si cu siguranta au fost extrem de sensibilizati de aceasta vizita de suflet, care speram ca va naste in inimile lor .ceea ce ne dorim cu totii : empatie, bucuria de a ajuta, intelegere si respect fata de cel aflat in suferinta...
- 19 decembrie 2013 – „ Hai sa facem o lume mai buna !" – Proiect APCA & FasTracKids Galati - Ideea proiectului " Hai sa facem o lume mai buna" , pornita atat de frumos de blogger-ul Gabriel Ursan , a fost preluata imediat de echipa FasTracKids Galati si transpusa intr-o licitatie speciala : parintii copiilor care frecventeaza modulele unice FasTracKids, au " cumparat" felicitarile confectionate chiar de micutii lor, dar acestia din urma nu s-au lasat deloc usor induplecati sa le dea, tocmai pentru a strange cat mai multe fonduri pentru copiii nostri speciali din APCA Galati.
- 22 Decembrie 2013 – Ansamblul „ Doinita Covarluiului” din cadrul CCDJ Galati, se alatura misiunii APCA, astfel ca am fost din nou parteneri intr-un spectacol care ne-a incalzit sufletele tuturor, in cadrul unui eveniment venit din nou in sprijinul cauzei micutilor nostri.
- Decembrie 2013 – „ Craciun la APCA 2013 !” - A fost o zi incarcata de emotii frumoase, ne-am strans in numar mare in jurul bradului, ca in zi de sarbatoare si am asistat cu totii chiar si la un scurt program artistic ! Protagonsiti acestuia au fost tocmai copiii nostri speciali din APCA Galati. Nu au lipisit cantecelele si poeziile de Craciun, plugusorul ,sorcova, colindele si chiar o scurta prezentare a micutilor artisti. Speram ca acesta sa fie doar inceputul si de la an la an sa aratam tuturor, ca si acesti copii speciali se pot bucura de venirea lui Mos Craciun, la fel ca orice alt copil fericit din lume...

In prezent, din cei peste 60 de copii inscrisi in asociatia noastra , un numar de 48 de copii beneficiaza saptamanal de ore de terapie ABA, pe langa toate celelalte proiecte si activitati derulate pentru copii si parinti, alaturi de colaboratorii nostri ( terapii complementare de recuperare, grupuri de socializare, proiecte educationale, cursuri si sesiuni de informare gratuite, campanii caritabile si de constientizare etc) .

Astfel, in cei doar 2 ani de activitate, APCA Galati si-a extins din ce in ce mai mult proiectele, prin organizarea de activitati diverse pentru parinti si copii:

- Ore de terapie ABA
- Ore de inot gratuite pentru copiii cu TSA inscrisi in asociatie
- Ore de terapia asistata de animale ( antrenate special in acest sens )
- Cursuri de formare pentru parinti/specialisti/cadre didactice
- Ore gratuite de socializare pentru copiii cu autism la spatii de joaca special amenajate
- Terapie prin miscare si joc alaturi de voluntarii asociatiei,
- Grupuri de suport pentru parinti
- Campanii locale si emisiuni TV ( Expres TV, Antena 1 Galati- Braila, Vox TV ), de sensibilizare şi conştientizare asupra problematicii autismului.
- Crearea unei baze comune de date, terapeuti/parinti / voluntari in interesul tuturor celor implicati in recuperarea si integrarea copiilor cu TSA
- Oferirea de suport pentru parinti, in vederea colectării prin contul asociaţiei, a 2% din impozitul anual pe venit, pentru terapiile de recuperare
 —

                                  Autismul este RECUPERABIL - Hai sa luptam IMPREUNA !