APCA - Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati, in colaborare cu Sportautism Romania, organizeaza la Galati, in data de 25 mai 2013, workshop-ul : " Terapia 3 C - Recuperarea psihomotorie a copiilor cu dizabilitati " , sustinut de d-l Paul Cojocaru, fondatorul acestei terapii. Anul trecut, munca acestuia, dusa pentru recuperarea copiilor cu autism , a fost recunoscuta de canadieni in cadrul unui festival international dedicat persoanelor cu autism. Este o terapie destul de nouă, creată chiar de un român, şi pe care străinii au văzut-o, au premiat-o, au adoptat-o imediat şi au pus-o în practică
Fragment din cartea despre Terapia 3C:
”Recuperarea copilului autist inseamna gasirea unei modalitati eficiente de a ”traduce” pe intelesul lui lumea noastra, regulile dupa care ne miscam in complexul mecanism numit societate, de a-l invata sa cunoasca si sa foloseasca aceste reguli pentru a supravietui. Si sa facem asta fara a-l agresa sau speria. Terapia 3C a fost gandita ca o modalitate de gasi un limbaj comun intre micul autist si indivizii ”normali”, de a ”traduce”pe intelesul lor un colt din lumea ”normalitatii”, acela al abilitatilor psihomotorii"
Perturbările de procesare și integrare a informațiilor senzoriale, așa cum se întâmplă în cazul copilului cu tulburare de spectru autist, determină tulburări ale schemei sale corporale. Neputând analiza corect informațiile primite prin intermediul simțurilor și neputându-le integra în cadrul sistemului său psihic, copilul cu tulburare de spectru autist nu își poate conștientiza corpul și nu îl poate folosi în mod voluntar pentru satisfacerea nevoilor astfel încât să se poată adapta la mediul în care trăiește.
Pentru o dezvoltare armonioasă copilul are nevoie de o bună funcționare psihomotrică.
Deficitele psihomotrice necesită realizarea de exerciții care să mobiliezeze întregul corp, exerciții pentru echilibrul static și dinamic al corpului, exercitții de coordonare, exerciții de atenție, exerciții senzoriale, exerciții privind cunoașterea schemei corporale și formarea conștiinței de sine, exerciții privind lateralitatea, exerciții privind organizarea spațio-temporală.
Terapia 3C este o metodă prin care se realizează recuperare psihomotrică a copiilor cu tulburări de spectru autist. Aceasta are ca și obiective coordonarea (formarea automatismelor mișcării), concentrarea (captarea și păstrarea atenției copilului) și conștientizarea (conștientizarea propriei scheme corporale și a mediului în care se află la un moment dat copilul), de unde deriva si denumirea - Terapia 3 C .
Structura worksop-ului va fi urmatoarea :
- Primele 2 ore vor cuprinde exercitii practice, la care vor participa efectiv cursantii, alaturi de 2 grupe de copii cu TSA:
- Urmatoarele ore vor fi alocate informatiilor teoretice si intrebarilor adresate d-lui Paul Cojocaru.
Locatia : Sala de Sport a Liceului " C.F.R." - Galati Bulevardul George Coşbuc nr. 225.
Inscrieri la workshop se pot face pe adresa de email:terapeut.galati@gmail.com sau la tel . 0752675454 ( joi intre 10.30 - 12.30 ) - Presedinte APCA - Nicoleta Lupoae
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !