Cu ceva ajutor de la oamenii cu
inimă deschisă şi cu sprijin şi de la Cel de Sus (să nu uităm că ne aflăm,
încă, în preajma sărbătorilor pascale), am reuşit să amplasăm urne pentru
donaţii în mai multe locuri din oraş.
Toţi părinţii din APCA Galaţi şi-au pus în
urnele acestea speranţele pe care le poartă cu ei în permamenţă, speranţele că
vor avea bani pentru ca micuţii lor să urmeze terapia şi luna viitoare, speranţele că unii
dintre cei mici le vor spune în sfârşit „mama” şi „tata”, speranţele că nu vor
fi singuri în acest drum lung alături de copilul lor.
Dacă vrei şi îi poţi susţine pe
copiii din asociaţie, găseşti urnele Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi
Copiii cu Autism Galaţi în următoarele locuri:
Metro
Cash & Carry
(unul dintre partenerii noştri fideli, de altfel)
Real
HyperMarket (la
„Intrare clienţi” )
Dunărea
Mall (lângă scările
rulante)
Restaurant
Corso
Intenţionăm ca, din
banii colectaţi în aceste urne, să plătim ore de terapie pentru copiii
famililor din asociaţie. Astfel, micuţii ar urma să benefiecieze gratuit şi de
terapie specială, alături de orele de înot, de terapie asistată de animale, de terapie
prin joc şi mişcare alături de voluntari, de care beneficiază deja, tot
gratuit.
Asociaţia de Sprijin pentru
Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi
Cod de înregistrare fiscală (C.I.F.): 29189030
Cont bancar: RO84 BTRL 0180 1205 G118 22XX - Banca Transilvania, sucursala Galaţi
Cod de înregistrare fiscală (C.I.F.): 29189030
Cont bancar: RO84 BTRL 0180 1205 G118 22XX - Banca Transilvania, sucursala Galaţi
AICI poţi citi poveştile câtorva
dintre copii noştri.
AICI găseşti mai multe motive pentru
care să donezi pentru un copil cu autism.
Îţi mulţumim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !