
În toamnă trebuia să mergem la gradiniţă şi noi nu ştiam exact în
ce stadiu de dezvoltare ne aflam. Posibilitatea de a exista şi elemente de autism ne-a
speriat şi mai mult, deşi medicul ne încuraja
că este un copil cu intelect normal.
După începerea terapiei, Teo a înregistrat
progrese evidente, astfel încât speranţa
că putem recupera foarte repede a crescut de la lună
la lună. Este un copil năzdrăvan,
pentru că, asemenea cocoşului din povestea “Punguţa
cu doi bani’’, a înghiţit programele din terapie, unul cate unul şi destul de rapid.
Tata nu avea prea multă răbdare
cu un copil care lupta şi chiar reuşea, apropierea de copiii din grădiniţă
era un obiectiv urgent şi nemilos de apropiat.
La intrarea în grădiniţă,
Teo ştia cum îl
cheamă şi unde locuieşte, dar nu punea întrebări.
D-na educatoare ne-a încurajat la inceput, dar în
scurt timp relaţia a devenit mai mult decât rece, iar speranţele
noastre s-au prăbuşit. Cu toate acestea, Teo face în
continuare progrese, mai ales pe socializare, şi chiar începe să
pună întrebări. Teama de o stigmatizare nedreaptă şi
sfaturile de a merge la o grădiniţă pentru copii cu nevoi speciale ne+au
descurajat şi mai mult.
Timpul a lucrat însă în
favoarea noastră. Am fost cu Teo la o grădiniţă
specială, dar o doamnă cu
suflet ne-a confirmat că locul lui nu este acolo. Mulţumim
celor care ne-au susţinut permanent, mai ales când noi nu aveam curajul
să mai sperăm. Dacă
până acum credeam că o
să cerşim dreptul de a mai sta un
an în grădiniţă, acum avem curajul să
spunem că la toamnă
mergem la şcoală
în grupa pregătitoare.
Mulţumim Nicoletei pentru cel mai frumos compliment: “Vorbăreţul Teo”.
Semnat: Mama lui Teo
Dacă vrei să îl susţii pe Teo, poţi dona o sumă de bani sau poţi direcţiona cei 2 la sută din impozitul anual de venit în următorul subcont deschis de APCA:
Asociaţia de Sprijin pentru
Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi
- Cod de identificare fiscală al entităţii non profit: 29189030
- Cont bancar (IBAN): RO 96 BTRL RON CRT 00G1182207
Telefon
contact: 0766417353- Cod de identificare fiscală al entităţii non profit: 29189030
- Cont bancar (IBAN): RO 96 BTRL RON CRT 00G1182207
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !