2 martie 2013

APCA Galaţi vă doreşte o primăvară însorită

Copiii cu autism din APCA vor să aducă doamnelor din Galaţi primăvara în suflete. Până pe 8 martie, voluntari şi părinţi împart daruri cu fir alb-roşu, în mai multe locuri din oraş.
Ne puteţi găsi la Şcoala Nr. 2 "Constantin Pufan", la FasTracKids Galaţi, la Farmacia "Reţeta" (Micro 19, vizavi de Spitalul Judetean), la grădiniţele partenere şi la sediul asociaţiei. Acestea NU au niciun preţ, ci o nepreţuită valoare simbolică, pentru că sunt realizate cu migală chiar de noi, cei din APCA şi de voluntarii noştri.

Dacă doriţi să donaţi pentru a ne susţine în activităţile viitoare sau pentru a-i ajuta direct pe copiii speciali din asociaţie, o puteţi face în urna amplasată în locurile unde sunt expuse aceste mărţişoare. În cazul în care nu veţi ajunge în aceste locuri şi totuşi vreţi să ne sprijiniţi, vă aşteptăm să ne contactaţi pe pagina de Facebook (APCA Galaţi - unde găsiţi şi mai multe fotografii cu mărţişoarele), la sediul nostru ori prin email, la autism.galati@gmail.com.
O primăvară însorită tuturor !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !