Pentru
APCA, primul an de activitate (2012) a fost probabil şi cel mai greu. Asta şi din
prisma faptului că majoritatea activităţilor s-au desfăşurat fără a avea un
sprijin financiar. Dar chiar şi
aşa, realizările noastre, enumerate mai jos, demonstrează că, totuşi, se poate
construi ceva plecând ŞI de la zero. "Să dărâmi" sau nepăsarea sunt la îndemâna oricui, însă există din fericire şi cei care aleg să „construiască”. Nimic din ce este
enumerat mai jos nu se putea realiza fărăa ca astfel de oameni să fie
alături de noi, la momentul şi timpul potrivit.
Aşadar, să recapitulăm ÎMPREUNĂ:
- Ianuarie – „Clipe vesele" - Iniţierea grupurilor de socializare pentru copiii cu autism, cu participare gratuită, organizate constant şi în prezent, la spatiul de joacă „Paul şi Andra”; acordarea de facilităţi copiilor cu autism şi cu ocazia altor vizite la respectivul spaţiu de joacă, proiect ce s-a dovedit extrem de benefic pentru toţi copiii implicaţt, dar şi pentru părinţii acestora.
- 6 februarie – Spectacol caritabil „BUCURIA VIEŢII” – „EU lupt cu autismul - TU poti să mă ajuţi" la Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galaţi, realizat în colaborare cu Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi. Din banii adunaţi din donaţii şi din cumpărarea biletelor s-au putut achiziţiona diverse materiale, specifice terapiei în autism, s-a oferit copiilor din asociaţie un număr de ore gratuite de logopedie şi terapie ABA, iar câţiva părinţi au putut urma cursuri de perfecţionare în terapie comportamentalăa, atât de importante în cadrul procesului de recuperare al copiilor cu TSA.
- Februarie – „Despre autism, terapia ABA, copiii cu autism şi părinţii acestora”, participare la emisiune în direct Antena 1 Galaţi-Brăila.
- Martie – „Vestea bună”, emisiune înregistrată la Expres TV, având ca temă integrarea copiilor cu autism în învăţământul de masă.
- 2 Aprilie – Evenimente concentrate pe Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului.
- 4-5 mai / 11-12 mai - Cursul “Tehnici de terapie în tulburările de spectru autist”, susţtinut pentru prima dată la Galaţi de către specialişi acreditaţi sau în curs de acreditare internaţionalăa BCBA – trainer Adriana Pricob (realizat în colaborare cu ATCA – Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată – Bucureşti)- „Ajută-ne să te cunoaştem!”, bază de date, actualizată continuu, cu specialiştii / terapeuţii din oraşul Galaţi, cu sau fără experienţă, menită să creeze o punte de legătură între, pe de o parte, persoanele specializate sau dornice să ajute şi, pe de altă parte, familiile care încep sau trebuie săa continue un program terapeutic în mediul de acasa al copilului. Această bază de date reprezintă un ajutor real, mai ales pentru părinţi, care pot câştiga astfel timp extrem de preţios în recuperarea copilului lor, iar pentru terapeuţti un suport util în dezvoltarea lor profesională ulterioară.
- Iunie - „1 Iunie - o zi specială pentru copii speciali”, proiect tematic desfăşurat cu participarea colectivului clasei a II-a A, Şcoala Nr. 42 „Sfinţii Împăraţi” Galaţi şi cu sprijinul Şcolii Speciale „Constantin Pufan” Galaţi.
- Iulie – APCA este cooptată partener, alăaturi de DGASPC Galaţi, în cadrul proiectului „Grădiniţa Şansa Egală”, proiect aflat încă în faza de analiză şi care vizează integrarea copiilor cu autism de vârsta preşcolarăa în învăţământul de masă.
- 25 august – Cursul „Exerciţii practice de recuperare a limbajului expresiv în lucrul cu TSA", susţinut de consultant comportamental în curs de acreditare internaţionala BCBA, Adriana Pricob.
- 1 septembrie, în cadrul asociaţiei a avut loc prima întâlnire din cadrul unei serii de întâlniri ce au ca scop construirea unei reţele de suport pentru părinţtii copiilor diagnosticaţti cu TSA, sub îndrumarea a doi psihologi ce activează voluntar în sprijinul asociaţiei, psiholog Adriana Sîrbu şi psiholog Daniela Lificiu.
- Octombrie - „Cluburile vesele”, activităţi de artterapie sau terapie prin joc, desfaşurate alături de voluntarii care vin periodic în asociaţtie şi cărora le mulţumim cu deosebit respect, pentru toată dăruirea şi implicarea de care dau dovadă la fiecare întâlnire.
- 3 noiembrie – Curs de logopedie, cu participare gratuită pentru părinţii înscrişi în asociaţie, cu tema "Elemente de bază în recuperarea limbajului la copii", trainer psihoterapeut Gina Seria
- Decembrie – Campania „Fii om bun - fii Moş Crăciun”, de susţinere a copiilor cu TSA din asociaţie. Astfel, pentru prima dată, am sărbătorit Crăciunul şi la APCA, iar acest lucru a fost posibil şi datorită implicării venite atât din partea părinţilor din asociaţie, cât şi din partea voluntarilor şi gălăţenilor cu suflet mare. În urma vânzării lucrărilor realizate de mămici, de copii şi de voluntari, la orele de artterapie, precum şi în urma donaţiilor gălăţenilor în urna asociaţiei şi ale părinţilor inimoşi din APCA, Moş Crăciun a poposit şi la noi. El a venit cu daruri pentru copii, iar pentru toţi ceilalţi prezenţi a adus un strop din magia sărbătorilor. Tot în urma acestei campanii, o persoană care a dorit să rămână anonimă a făcut şi prima donaţie în contul asociatiei (1000 lei). Ne înclinăm cu recunoştinţă şi respect în faţa dumneai! Să sperăm că această donaţie va reprezenta prima „caramidă” din tot ce ne propunem să construim în 2013, cu forţa din sufletul oricărui părinte, credinţa în binele pe care îl putem găsi încă în jurul nostru şi şansa spre recuperare şi integrare a copiilor noştri.
– „Şi ei există”, emisiune înregistrată pe postul local de
televiziune RTV, având ca subiect
problematica autismului şi necesitatatea existenţei unei
asociaşii pe plan local, care să vină în sprijinul familiilor copiilor cu
autism.
– Participare la Prima Conferinţă ABA din România,
organizată în Bucureşti.
- Obţinerea unui spaţiu pentru sediul oficial al asociaţiei, format din două săli de clasă, în incinta Şcolii Speciale Nr. 2 "Constantin Pufan", cu sprijinul d-nei directoare a instituţiei, Maria Dominteanu, precum şi al reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi şi ai Consiliului Judeţului Galaţi.
- „Biblioteca tuturor”, bază de materiale educative, necesare în terapie, de unde părinţii înscrişi în asociaţie pot împrumuta periodic ceea ce le este necesar la un moment-dat în terapie.
- Obţinerea unui spaţiu pentru sediul oficial al asociaţiei, format din două săli de clasă, în incinta Şcolii Speciale Nr. 2 "Constantin Pufan", cu sprijinul d-nei directoare a instituţiei, Maria Dominteanu, precum şi al reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi şi ai Consiliului Judeţului Galaţi.
- „Biblioteca tuturor”, bază de materiale educative, necesare în terapie, de unde părinţii înscrişi în asociaţie pot împrumuta periodic ceea ce le este necesar la un moment-dat în terapie.
- „Picături de suflet” editia I, expoziţie de lucrări
realizate în atelierele de artterapie desfăşurate gratuit la asociaţie, expoziţie ce a avut loc cu sprijinul reprezentanţilor
Direcţiei Finanţelor Publice Galaţi.
– APCA aplică, în calitate de solicitant, în cadrul
Programului „MOL - Pentru sănătatea copiilor”, înscriind proiectul propriu "Arta mă ajută". Deşi acest proiect nu a fost desemnat câştigător, totuşi,
el ne-a ajutat să dobândim experienţă, care cu siguranta ne va ajuta în viitor.
- APCA a fost cooptata partener în cadrul zilelor Şcolii Speciale "C-tin Pufan" (26-27 noiembrie)
- APCA a fost cooptata partener în cadrul zilelor Şcolii Speciale "C-tin Pufan" (26-27 noiembrie)
Sperând într-o continuare cât mai reuşită a activităţii asociaţiei şi pe viitor,
în numele copiilor şi părinţilor înscrişi în „Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi” (APCA), ne exprimăm încă o dată mulţumirea şi recunoştinţa pentru implicarea şi sprijinul tuturor în desfăşurarea proiectelor noastre.
Fie ca Iubirea, Înţelepciunea, Încrederea şi Generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an !
LA MULŢI ANI
!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !